Siretul a atins astăzi vârful de viitură la Răchiteni, şi a distrus unul din diguri. Sistemul de protecţie construit în localitate a rezistat însă fluxului de apă. Conform previziunilor, debitul râului ar putea depăşi astăzi 2.200 de metri cubi pe secundă.

Autorităţile au evacuat ieri câteva sute de persoane din zonă.

Localnicii satelor din apropierea digului au venit încă de dimineaţă şi lucrează cot la cot cu echipele de intervenţie la înălţarea digului.

Attila Korodi s-a deplasat în această dimineaţă în localitatea Răchiteni, pentru supravegherea lucrărilor.

 

Ministrul Mediului şi Dezvoltării Durabile a vrut să se asigure personal, că lucrările hidrotehnice de apărare împotriva inundaţiilor rezistă în faţa viiturilor de pe Siret.

''Acum este vârf de viitură şi digul trebuie să reziste. De acum vârful coboară spre judeţul Neamţ, apoi spre judeţul Bacău. Noi mergem permanent, monitorizăm punctele critice, construim permanent. Avem deja 36 de ore de activitate intensă'', a declarat ministrul Korodi, aflat la Răchiteni.

Ministrul Attila Korodi a dispus întărirea celor doua linii de apărare de care dispune localitatea Răchiteni prin supraînălţarea celor două diguri cu 1 metru.