Gandul
Poveşti Între agonie şi extaz
Frumoasele gospodine îi pun cel mai des pe jar pe pompieri
În lunile bune, cele mai multe incendii sunt cratiţe cu fasole uitate pe foc
Pompierul Marian urcă cu furtunul în mână pe casa scării, într-un bloc cu oameni cumsecade din Sălăjan. La etajul doi, avântul îi este blocat de cinci vecini care stau în faţa unei uşi. S-au adunat în celulă de criză cu un sfert de ceas în urmă, când au observat că pe sub uşa cu pricina iese fum. Operativi, au pornit sirena, adică pe tanti Leonora de la trei: „Oleo, oleo, arde focu’! Ne-afumă fumul pe toţi”. A ieşit doar un vecin în pijama cu dungi, enervat de scâncitul isteric al femeii. Ofuscată că nu e luată-n seamă, ţaţa Leonora a dat volumul la maxim şi-a pus punctul pe i: „Văleu! Ne sare blocu’ în aer! Săriţi!”. Mobilizaţi de femeie, bărbaţii adunaţi s-au pus să facă ce ştiu ei mai bine, cărând pumni şi picioare uşii din carton-fagure, până s-a dat din calea lor. Când să intre, un val de fum le-a dat un pumn în nări de i-a săltat vreo zece metri înapoi. Atunci, un lider local de opinie, simţind că nu-i a bună, a sugerat: „Sunaţi la pompieri!”.
Şi aşa a apărut Marian cu furtunul. Trecut prin multe focuri, Marian a preluat comanda comitetului de vecini. Văzând-o aşa de pasională, s-a îndreptat spre femeia urlătoare, crezând că-i proprietara: „E cineva acasă?”. „Da’ de unde, nu-i nimeni. Proprietarii nu mai stau aici de mult”. Restul vecinilor au întărit: „Nu-i, domne, nimeni. Apartamentu-i închiriat, nu-i nimeni acasă. Intraţi”.
După numai un pas, Marian s-a trezit că stropeşte orbeşte pe tavan şi pereţi. În labirintul înghesuit al garsonierei, fumul era atât de dens că până şi lumina de la lanterna puternică după cinşpe centimetri se izbea de zidul alb compact de fum. Abil, Marian a schimbat tactica:
„Am început să mă târăsc ca un vierme pe burtă prin apa aia jegoasă de acolo trăgând furtunul după mine. Şi, cum mai dădeam cu jetul de apă pe perete, ce curgea de sus de pe tavan cu funingine şi mizerie mi se scurgea direct pe ceafă. Fumul, având tendinţa să se ridice, lasă de obicei un strat de vreo zece centimetri la nivelul pardoselii cu vizibilitate destul de bună încât, cu un pic de baftă, continuând să înaintez ţinându-mi nasul jos în mizeria aia, speram să văd undeva o licărire, semn că acolo trebuie să fie incendiul”. N-a zărit nici o flăcăruie, dar nasul de pompier l-a dus în bucătărie, unde a găsit sursa dezastrului care a pus pe jar întregul bloc: o tigaie cu cartofi uitată pe aragaz.
Marian cu furtunul lui a anihilat tigaia carbonizată şi când ceaţa s-a mai împrăştiat, zărind o uşă, şi-a zis: „Hai să intru; dacă, totuşi, o fi cineva? Când deschid uşa, văd un mare fund. Era un pat în mijloc şi pe el o fătucă goală puşcă dormea într-o rână aşa, cum doarme omul în pielea goală când e cald, cu sticla de bere lângă ea. Era udă de transpiraţie şi înconjurată de un fum acolo de-l făceai cuburi. Eu zic: o fi moartă, n-o fi moartă, că am mai avut din astea cu mortăciuni. I-am pus mâna la gât, am văzut că nu-i moartă şi căutam să trag de cuvertura aia s-o acopăr, când mă uit în spate. În dreptul uşii, în spatele meu, erau numai căpăţâni. Toţi vecinii care la foc se ţinuseră departe, acu’, dacă au auzit că-i în fundul gol, s-au îmbulzit s-o vadă.
Eu îi dădeam afară, ei intrau iar şi tot aşa până am reuşit să pun cuvertura aia pe ea. Când s-a dezmeticit fata, nu era prea lămurită ce căutăm noi aşa mulţi în casă la ea”. Cazul tinerei de 21 de ani surprinse fără apărare l-a sensibilizat profund pe Marian, care nu s-a lăsat dus până ce n-a aflat din gura fetei ce s-a petrecut: „Săraca, a lucrat de noapte şi când a venit acasă s-a apucat să-şi facă ceva de mâncare, a băut un pahar de bere, a dat drumul la televizor şi, cum era obosită, a căzut lată. Şi ştiţi cum e, când dormi eşti jumate mort”.
Articolul complet in Gandul: aici
| Comments |
|
Saracu' Marian!Sper sa nu mai aiba parte de treburi dintr-astea.De aceea
