Pompierii şi-au serbat sâmbătă ziua. Preşedintele Traian Băsescu şi premierul Călin Popescu Tăriceanu, au lipsit de la manifestările organizate cu ocazia Zilei Pompierilor. În schimb, la festivităţi a fost prezent Ministrul Internelor, Cristian David, care a promis pompierilor că în şase ani vor avea la dispoziţie zeci de elicoptere şi încă 1.000 de maşini. În plus, serviciul SMURD va fi extins la nivelul întregii ţări.
Manifestările organizate cu ocazia Zilei Pompierilor au început la ora 08.00 dimineaţă. Timp de aproximativ două ore şi jumătate a avut loc o repetiţie generală în Piaţa Constituţiei şi au fost depuse coroane la Monumentul Pompierilor Militari din Piaţa Arsenalului. Între orele 11.00 şi 13.00, în Piaţa Constituţiei au avut loc manifestări culturale şi o paradă pe Bulevardul Libertăţii, între Splaiul Independenţei şi Bulevardul Naţiunilor Unite.
Ziua Pomipierilor are o semnificaţie istorică. În urmă cu exact 160 de ani, pe 13 septembrie 1848, trupele otomane invadau Bucureştiul. Pe Dealul Spirii, în calea lor, au stat peste 150 de pompieri conduşi de căpitanul Pavel Zăgănescu. Deşi raportul de forţe a fost în defavoarea militarilor români, lupta şi sacrificiul lor au făcut ca ziua de 13 Septembrie să devină Ziua Pompierilor.
Pompieri militari bucureşteni conduşi de Pavel Zăgănescu s-au luptat cu aproximativ 6 mii de soldaţi otomani conduşi de Kerim-Paşa. Aceştia veniseră să ocupe Bucureştiul şi să demită Locotenenţa Domnească, care asigura conducerea interimară după fuga din ţară a domnitorului Gheorghe Bibescu. În Dealul Spirii, soldaţii otomani au întîmpinat o rezistenţă înverşunată din partea brigăzii de pompieri a oraşului şi a unui batalion de infanterie, în ciuda raportului inegal de forţe.
| Comments |
|





