Petru Ioan Cibian - 25.05.2009
Când, în sfârşit, mi-am încheiat hoinăreala pe Internet, sătul de ştiri sumbre, mondenităţi, bizarerii obscure şi de site-uri în care apar brutal icoane în vecinătatea surâzătoare a pornografiei, m-am hotărât să scriu câteva rânduri pentru acei care se vor regăsi în scurta şi modesta-mi expunere ce urmeaza.
Nu lipsa de inspiraţie, ci mai degrabă teama ca nu aş putea găsi un subiect interesant şi pertinent, care să reuşească să stârnească un minim interes, în nişte vremuri în care atenţia şi preocupările noastre converg întru cu totul alte direcţii, mă nelinişteşte uşor…
Punctul de plecare al acestei scrieri se pierde undeva în forfota unei după amieze de toamna târzie, când mă plimbam liniştit şi scrutam din priviri lumea pestriţă ce se perinda vioi pe lângă mine, pe trotuarele prăfuite şi obosite ale urbei în care trăiesc, şi când, un tânăr pe care nu ştiam cum îl cheamă, dar pe care , parcă-l cunoşteam de o viata, m-a salutat, mi-a strâns mâna, a urmat nelipsitul şi protocolarul ”ce mai faceţi,domnule?’’, apoi m-a întrebat cu o simplitate dezarmantă: ”Nu vă supăraţi…ca să ajung pompier, trebuie să fiu curajos?”
Mă văd nevoit să recunosc că până în acel moment, niciodată nu mi-am pus astfel problema…nu m-am întrebat deloc vreodată ce este curajul…ce conotaţii are în viaţa noastră, cum îl percepem, administrăm şi înţelegem…
Clipele de răgaz din serile care au urmat le-am dedicat înţelegerii curajului ca pe o trăsătură definitorie a noastră. Când spun “ a noastră” mă refer la noi, la acei oameni care în viata de zi cu zi , fac lucruri şi acţiuni pentru a căror bună rezolvare şi ducere la bun sfârşit, este nevoie de curaj. Am început astfel să fac diferenţa între curajul “de moment” şi curajul “de durata”. Intre curajul acela care apare câteodată, în situaţii disperate, din nevoia omului de a se apăra, conserva şi supravieţui şi care apare spontan şi inconştient , ca mod de reacţie primară. Şi celalalt tip de curaj. Curajul cultivat, ca act conştient şi deliberat, o debarasare de pericolele anticipate mental, calculat pentru a avea efect şi finalitate. Acest tip de curaj îl întâlnim la cei care au făcut carieră din a-şi asuma înfruntarea pericolelor de tot felul. Oameni deosebit de curajoşi nu întâlneşti doar la serviciile de urgenta sau printre cadrele militare.
Experienţa de viaţă mi-a arătat că oameni curajoşi există peste tot, însă profesiile lor sau pur şi simplu vieţile lor nu le-au dat şansa de a-şi expune şi face cunoscut curajul. Noi ne numărăm printre puţinii care au privilegiul de a-şi pune în valoare această trăsătură de caracter, şi aici cred că pot asocia cel mai bine adjectivul “nobil” cu meseria noastră întrucât ne permite să ne punem în valoare acest curaj “educat” în timpul serviciului. Folosesc sintagma de “curaj educat” încercând să scot în evidenţă că avem de-a face cu o forma de înfruntare a pericolelor perfect conştientă, şi mai mult decât de înfruntare a pericolelor, de soluţionare a acestora cu costuri fizice şi emoţionale crescute, mergând până la sacrificiu.
Bunăoară, văd acest curaj ca pe un antonim perfect al nesăbuinţei şi îl citesc adesea în ochii colegilor care, de pilda la alarmare sunt cei mai destinşi, şi sub a căror sprâncene încruntate poţi vedea o uşoara relaxare şi lipsă de tulburare şi panică, acestea fiind generate de rutină, de faptul ca nu întâlnesc decât un alt potenţial pericol, cu care au mai avut sau poate nu au mai avut de-a face, vor da piept cu ceva nou, şi totuşi vechi…
Datorită manifestării acestui curaj avem tendinţa să anticipăm relaxarea şi fericirea de după intervenţie….curajului îi datorăm acele clipe de fericire şi mândrie de sine pe care de multe ori nu le recunoaştem, dar care se fac puternic simţite pe drumul de întoarcere de la intervenţie. Nu avem nevoie de sporturi extreme sau de bravuri de tot soiul în locuri publice …. ne este suficient că avem posibilitatea ca , LA SERVICIU, să lăsăm curajul din noi să ne afirme. Vă asigur ca o asemenea afirmare personală vine pentru fiecare din noi, mai devreme sau mai târziu, fiindcă, dintre toate calităţile unui om, cel mai repede perceput este curajul … Viaţa vă va rezerva cu siguranţă o astfel de surpriză, un asemenea eveniment …
Mă refer la o misiune….poate unică în toată cariera voastră, pe timpul căreia curajul vostru vă va face cunoscuţi, în urma căreia veţi fi recunoscuţi şi apreciaţi într-un mod aparte, care vă va face să vă simţiţi mai bine ca oricând, mai siguri, mai fericiţi, mai liberi, mai împliniţi, o experienţă unică de care vă veţi aminti adesea,peste ani si ani, pe deplin satisfăcuţi, cu un zâmbet discret în coltul gurii, şi poate atunci vă veţi aminti şi de aceste cuvinte scrise pentru voi, într-o zi frumoasă zi de luna mai a anului 2009…
Un articol inspirat din munca colegilor din Detasamentul Petrosani!
)
